Nadia, de 5 ori, 10

http://img269.imageshack.us/img269/535/428071nadia2.jpg

Nadia Comaneci, orice iubitor al sportului stie acest nume, are limpede in minte imaginea fetei care in 1976 a dat peste cap calculatoarele la Jocurile Olimpice de la Montreal cu primul 10 din istorie.

Nadia, “zeita” gimnasticii mondiale, fetiţa pentru care apartele nu au niciun secret, sportiva care a revoluţionat sportul împlineşte 50 de ani. O jumătate de secol, o pagină glorioasă din istoria sportului. S-a născut în 1961 la Oneşti şi şi-a început cariera la clubul “Flacăra” sub îndrumarea antrenorilor Duncan şi Munteanu. La 6 ani a fost observată de marele Bela Karoly şi adusă la lotul naţional de gimnastică. La 7 ani a participat pentru prima dată la Campionatele Naţionale, unde s-a clasat pe poziţia a 13-a, experienţa fiind una care i-a deschis orizonturile micuţei Nadia.

S-a pregătit intens, a muncit enorm şi în 1975 a câştigat Campionatele Mondiale de la Skien, Norvegia, acolo unde a luat medalii de aur la paralele, bârnă, sărituri şi individual compus.

Olimpiada de la Montreal 1976

La Montreal s-a consumat momentul de glorie al Nadiei. În 1976 ea pornea ca mare favorită la Jocurile Olimpice, dar nimeni nu putea să intuiască ce avea să urmeze. La 14 ani, fetiţa din Oneşti a făcut o demonstraţie de forţă la paralele: un exerciţiu perfect, care a dat peste cap calculatoarele canadiene şi a revoluţionat sistemul de notare din gimnastică. A luat un 10 perfect, dar pe sisteme a apărut 1.00. Nimeni nu a înţeles mare lucru, dar la puţin timp toată lumea a realizat că Nadia Comăneci a scris istorie.

În perioada 1977 – 1980 Nadia şi-a consolidat poziţia de cea mai bună gimnastă din toate timpurile şi a mai câştigat medalii de aur, după medalii de aur. A fost prima gimnastă care a câştigat de trei ori consecutiv medalia de aur la Campionatele Europene, lucru nemaiîntâlnit în gimnastică la niciun alt nivel până atunci.

Retragerea

S-a retras timpuriu din activitate, în 1984, atunci când visul american a fascinat-o. A vrut să rămână acolo, iar visul i s-a împlinit mai târziu. Între 1984 şi 1989 a fost membrp a Federaţiei Române de Gimnastică şi a antrenat mai multe grupe de juniori. După a plecat în Canada, s-a stabilit la Montreal, ca mai târziu să facă pasul către SUA: În 1994 s-a întors în ţară fiind logodită cu Bart Conner, care mai târziu i-a devenit soţ.

Medaliile câştigate de Nadia:
Olimpiadă:
Aur – Montreal 1976 (individual compus, paralele, bârnă), Moscova 1980 (bârnă, sol)
Argint – Montreal 1976 (echipă), Moscova 1980 (echipă, individual compus)
Bronz – Montreal 1976 (sol)
Campionatul European:
Aur – Skien 1975 (sărituri, bârnă, paralele, individual compus), Praga 1977 (individual compus, paralele), Copenhaga 1979 (individual compus, sol, sărituri)
Argint – Skien 1975 (sol), Praga 1977 (sărituri)
Bronz -Copenhaga 1976 (bârnă)
Campionatul Mondial:
Aur – Strasbourg 1978 (bârnă), Ft.Worth 1979 (echipă)
Argint – Strasbourg (echipă, sărituri)

http://img545.imageshack.us/img545/4278/fghfhq.jpg

De 5 ori, 10, “La multi ani” Nadia ! http://yousef59.files.wordpress.com/2011/01/gimnasta.gif?w=640

Posted in Diverse | Scrie un comentariu

Spirit de lupta

Bravo, Novak Martinović !

http://img715.imageshack.us/img715/1629/68304268.jpg

Браво, Новак Мартиновић!

Posted in Personal | Scrie un comentariu

A fost odata o echipa

La 7 iunie 1947 avea sa se nasca cea mai valoroasa echipa din Romania, se numea STEAUA Bucuresti, avea sa castige cupe, campionate, trofee internationale, si sa isi atraga de partea ei faima si suporterii din toata Romania. Dar din pacate in 2003, echipa s-a imbolnavit foarte grav de virusul George Becali, si a inceput sa slabeasca, a mai avut cateva tentative de a se ridica, dar din pacate cu boala este greu sa te lupti, si STEAUA a ramas imobilizata la pat.
Acum, din puternica si temuta STEA a ramas doar numele si amintirea unei echipe ce se stia ca va castiga inca de la vestiare, dar nu pentru ca erau aranjamente, ci datorita vitezistilor ce aveau sa intre pe teren.
Acum, STEAUA se zbate in mediocritate, se lupta cu echipe care in alte conditii se punea doar problema numarului de goluri marcate in poarta lor, marii rivali din campionat au inceput sa se uite de sus, in Europa nu mai este o sperietoare, si mai mult, se face de ras cu echipe de mana a 2-a, suporterii s-au saturat si ei si s-au indepartat de echipa, lasand-o in cel mai greu moment din istoria ei.
Fara stadion si o baza de pregatire, cu transferuri de la echipe retrogradate, sau mercenari care nu stiu istoria acestui club, fara un capitan, fara un viitor la centrele de copii si juniori, cu antrenori dornici dar batjocoriti dupa cateva saptamani, nelasati sa-si faca meseria, ajunsa sa isi dispute meciurile de acasa prin alte orase, sau pe Arena Nationala, ca, “este mancarea mai buna”, STEAUA rasufla din ce in ce mai greu. Traieste dar nu poate da mai mult. Jucatorii care s-au folosit de ea ca sa ajunga mari glorii parca au uitat si ei, sau nu mai vor sa o ajute, cu nici macar o vorba.
STEAUA nu poate lupta singura cu acest virus transformat in cancer, George Becali, STEAUA are nevoie de suporteri, de marii ei jucatori, de oamenii care iubesc acest club, de casa ei… stadionul Ghencea, de justitie, STEAUA nu are nevoie de mila, de scuze, de ura, de indiferenta… boala este grea, dar daca nu lupti cu ea, nu ai cum sa supravietuiesti… STEAUA trebuie sa supravietuiasca !

http://img39.imageshack.us/img39/3092/412053rk863.jpg

Posted in Steaua | Scrie un comentariu

Fara numar

O poza din seria “dusmanii imi poarta pica, ca n-au valoarea mea, ram papapam ram papapam pam, of viata mea, of echipa mea, tare suparat am stat, ca arbitrul ne-a furat” ! :)

http://img831.imageshack.us/img831/4816/sfgpx.jpg

Posted in Diverse | Scrie un comentariu

Scrisoare din trecut

http://zidezionline.files.wordpress.com/2011/10/turbo_guma.jpg?w=278&h=219

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din
generatia NOASTRA, GENERATIA X.

Nascuti la sfarsitul anilor 80, vedem acum in anul 2011 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca noi nu stim nimic. Suntem ultima generatie care a jucat Ascunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat Un doi trei la perete stai, ultimii care au folosit
telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu markerul pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.

Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas… si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt
cool acum, orikum!

Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am injurat arbitrul care ne`a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de dulce. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam
toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam pe gura pe cine iubeam.
Noi suntem cei care inca au mai cerut (sau li s-a cerut) prietenia, care inca roseam la cuvantul SEX, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea Feriti-va de magarus.

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers…

Daca esti de-al nostru… FELICITARI!

Posted in Personal | Scrie un comentariu

Pentru ca Steaua inseamna CSA

Pentru ca primul clip a prins foarte bine, cu meciurile Stelei din 2010, clipul din 2011 am decis sa il dedic in totalitate echipei de baschet Steaua Turabo care  a avut un sezon excelent si a reusit sa termine pe locul 3 sezonul.

Vizionare placuta:

+ primul clip:

2012, povestea continua !

Posted in Personal | Scrie un comentariu

MM, manager neserios de “cacao”

http://profile.ak.fbcdn.net/hprofile-ak-ash2/277014_191948787533333_5097149_n.jpg

De la celebrele M&M, buline neserioase de ciocolata, acum avem si MM, manager neserios de “cacao”.

Da, este vorba despre cel mai mare manager roman din toate timpurile, inegalabil, divin, auto-intitulat “sunt cel mai bun manager din Romania, ceilalti sunt cu mult sub mine”, nimeni altul decaaat… MM STOICA !

http://zidezionline.files.wordpress.com/2011/09/mimi.jpg?w=323&h=215

MM Facts:

- MM poate face mingea de fotbal cubică!
– Real Madrid are galactici, iar Barcelona extratereştri pentru că pe Pământ cel mai bun e MM Stoica
– Daca MM Stoica era arbitru, Mircea Lucescu nu mai avea nicio scuză! MM nu greşeşte niciodată
– Dacă-l aveau pe MM Stoica, “Pandurii” erau deja campioni. Matematic!
– Campionatul României se numeşte Liga I când activează în el MM Stoica. În ceilalţi ani se cheamă doar Liga
– Chuck Norris a devenit actor după ce i-a zis MM că nu are destul talent la fotbal!
– Mircea Lucescu i-a descoperit pe Hagi, Maradona, Pele, Messi şi Zidane. Dar pe Lucescu l-a descoperit MM Stoica
– FIFA ia în calcul schimbarea numelui jocului de “fotbal” în “sportul-la-care-MM-e-cel-mai-bun”
– Steaua se plimbă prin ţară pentru că toţi românii au dreptul să se bucure de MM Stoica. Scandalul Ghencea e un paravan
– Când pierde Steaua, cel puţin trei mari echipe ale Europei pierd şi ele din solidaritate cu MM Stoica
– De când a fost bătut de MM Stoica la tribuna oficială, Chuck Norris nu a mai venit la niciun meci al Stelei
– “S”-ul din Steaua vine de la Stoica! S-a luat în calcul şi Mteaua, pentru că MM e un brand mai puternic, dar suna ca dracu’
– Mourinho e The Special Two. The Special One e MM
– Revista The One e condusă din umbră de MM Stoica
– Dacă era un sconcs, MM Stoica mirosea a CK One
– MM Stoica este la fel de înalt în genunchi ca în picioare
– De ce se numeşte X Factor? Pentru că 1 Factor e rezervat de MM!
– Limba română îşi are originile în MM Stoica
– Academia Română a decis: sintagma “cel mai bun” se scrie corect “cel mmai bun”
– Problemă globală a omenirii: cuvântul “unu” trebuie înlocuit pentru că nu conţine nici măcar un M!
– MM Stoica se spune în germană “der beste”, în spaniolă “el mejor”, iar în italiană “il migliore”
– Dacă nu exista MM Stoica, ziua avea doar 23 de ore. Nr. 1 e doar MM
– MM Stoica a făcut să dispară Nordul şi Sudul!
– MM Stoica ar putea trăi într-o cutie de carton. Dar restul lumii nu ar putea trăi fără MM
– MM Stoica a inventat cartonul, dar şi prelucrarea lui sub formă de cutie
– În melodia “Simply the best” a Tinei Turner este vorba, evident, de MM Stoica
– Carlsberg îşi spune “probably the best beer in the world” pentru că nu ştie sigur dacă MM Stoica face bere
– Meme a dărâmat turnurile gemene World Trade Center pentru că erau două, iar el suportă doar numărul 1
– Nivelurile de dificultate la FIFA 12: amateur, proffesional, world class, MM Stoica
– Ce-a zis Chuck Norris când a auzit de MM Stoica? Nimic, s-a sinucis
– MM Stoica n-a cerut drepturi de autor pentru bomboanele M&M’s! A primit!
– Adrian Minune nu există! Singura minune e MM Stoica
– MM Stoica şi-a închis blogul. Alternativa era să se închidă internetul
– Google e nr. 1 doar pentru că MM Stoica nu are timp să se ocupe de Internet
– MM Stoica a bătut un suporter care s-a luat de Dică. Fraţii Klitchko sunt invincibili doar pentru că nu s-au luat de Dică!
– Usain Bolt a furat startul la 100 m la Mondial pentru că a crezut că va concura şi MM Stoica
– Jurnalismul trece pe online deoarece MM Stoica nu mai scrie în ziare!
– Horia Ivanovici spune “Fanatik Show, PROBABIL cel mai bun talk-show zilnic de sport” doar când nu e MM invitat. Când e invitat, spune “SIGUR cel mai bun”

http://www.smileyemoticons.org/wp-content/uploads/00139381.gif

Posted in Diverse | Scrie un comentariu

Banii nu cumpara eroi

Memorabil, asta ar fi cuvantul care ar defini imaginea de mai jos.

Iminenta plecare la City a lui Nasri l-a transformat pe francez dintr-un idol, intr-un tradator. Cel putin asa pare sa arate micul tunar care a decis sa se razbune pe eroul sau intr-un mod original: e timpul pentru noi idoli la Arsenal !

http://assets.sport.ro/assets/sport/2011/08/21/image_galleries/135527/imaginea-zilei-pustii-nu-stiu-sa-faca-compromisuri-iar-supereroii-nu-tradeaza-cum-s-a-razbunat-un-fan.jpg

Posted in Diverse | Scrie un comentariu

Inca un meci “acasa”

http://img827.imageshack.us/img827/7848/424559763foto.jpg

Vine Steaua uite acus… si probabil ca mai departe stiti si voi. Duminica, zi de meci, un meci cu Universitatea Cluj ce se anunta a fi pe teren propriu.

Altadata parca era un motiv de sarbatoare, acum, parea sa fie o zi oarecare, orele treceau, iar meciul se apropia. Cu aproximativ doua ore inainte de fluierul de start o iau la pas pe acelasi drum in care meci de meci mergeam spre stadion… dar unde era acea aglomeratie, unde erau acele grupuri de “nebuni” vopsiti pe fata, cu jobene, tricouri si fulare ros-albastre de pe strada, care se indreptau in acelasi loc cu mine. Unde era acea aglomeratie, claxoanele, steagurile, fularele legate la oglinzi si muzica cu versuri ce contineau “Steaua” data la maxim. Unde erau acei “viteji” care treceau pe langa tine cu acceleratia calcata, si din spatele unui geam jumatate inchis sa se auda un “hai Dinamo”.

Toate aceste lucruri marunte erau disparute din peisaj, toata lumea parca uitase ca astazi juca Steaua “acasa”.

Ajung in 13 septembrie, nimic… nocturna care se vedea in zare era stinsa, lumea mergea plictisita spre case de parca nimic nu avea sa se intample peste doar cateva zeci de minute.

Dar asa era… in acea zona altadata ros-albastra, nimic nu avea sa se intample in aceasta seara… iar eu in loc sa fac stanga spre stadion, fac dreapta spre barul unde urma sa vad meciul de “acasa” al Stelei.

Intru, dar la poarta nu ma controleaza nimeni, ma asez, dar nu pe scaunul din Ghencea, ci pe un scaun de la terasa, platesc, dar nu era biletul, ci doar berea pe care urma sa o consum in timpul celor 90 de minute. Eu sunt in Ghencea, meciul incepe, dar nu aici langa mine, ci undeva la 60 de kilometri distanta intr-o atmosfera de Cupa Liceelor, dar nici macar, pentru ca am jigni elevii care striga pentru scolile lor.

Atmosfera se mai anima in minutul 20 cand isi face aparitia galeria celor de la U Cluj si fodul sonor este acoperit… acum U juca “acasa” !

1-0, 2-0, Costea si Rusescu marcheaza pe rand, dar imediat se indereapta spre centrul terenului, cu cine sa sarbatoreasca reusitele? Dupa doar cateva zeci de secunde vulcanul din tribune erupe, marcase si Clujul, dar era cu totul altceva, fanii isi impingeau echipa de la spate spre inca un gol, dar din partea alor nostrii liniste… Stelistii jucau “acasa”.

Vine si fluierul de final, atunci se dezlantuie si fanii, de fapt nu, simpatizanii Stelei, dar nu sa salute actorii din teren care au alergat 90 de minute… ci patronul, deabia acum incepuse adevaratul meci, tiki taka Barcelona, sus, sus, sus…

Pentru mine, meciul nu se mai incheie cu vocea crainicului care ar fi spus sa salutam jucatorii, ci cu vocea unui comentator… “si acum, legatura in studio”. La iesire nu mai era inghesuiala, dar brusc mi-am adus aminte ca nu ieseam de pe Ghencea, plecam acasa din localul in care am vazut meciul, lumea nu mai canta, striga si se bucura pe drum spre casa, acum lumea statea la o masa si privea la televizor declaratiile “la cald”.

Ies, mai privesc o data nocturna stinsa, si o iau usor spre casa… echipa mea mai jucase inca un meci “acasa”.

Posted in Personal, Steaua | Scrie un comentariu

Politia online

Şocant!
Poliţia Română şi-a deschis conturi pe Facebook şi Twitter. În esenţă nu e deloc rău. Da’ ne temem să nu vedem cât de curând că Poliţia Româna îşi lasă cv-uri pe myjobs.
Totusi, acum sa ne asteptam sa primim amenzi acasa pentru tulburarea linistii pe Facebook in miez de noapte? Sa prezentam userul si parola la controalele de rutina? Vom primi amenzi de circulatie pentru depasirea vitezei regulamentare la Need For Speed?
Ramane de vazut :)

http://web3.protv.ro/assets/protv/2008/10/16/articles/images/vine_politia_mare.jpg

Posted in Diverse | Scrie un comentariu